Facilități

Gradiniţa Rose Garden Kids funcţionează din anul 2012 şi îşi desfăşoară activitatea în baza ordinului de funcţionare nr. 5688/10.09.2012. Clădirea și curtea corespund tuturor cerințelor Ministerului Educației -ARACIP, Ministerului Sănătății – Sanepid și Ministerului de Interne – Pompieri.

 

gradinita Rose Garden Kids Popesti Leordeni

Spaţiul grădiniţei constă în două vile  cu trei niveluri, construcţii noi, şi un spaţiu exterior, Rosegarden Village, care include sectoare tematice : Piaţă, Super-market, Colţul păpuşii, Poliţie, Spital, Poştă, Service auto, Castelul poveştilor, o pistă de biciclete etc. Spaţiul de joacă este amenajat într-o zonă verde, naturală, plină de culoare, care scoate copilul, cel putin la grădiniţă, din mediul steril şi artificial specific orăşenesc.  Clădirea are un interior generos de 900 mp, iar curtea este, de asemenea, spaţioasă, cu o suprafaţă de 800 mp. Spaţiul este unul luminos, aerisit, lejer şi calmant, ceea ce contribuie la starea generală de bine a copilului dvs. şi îl invită discret spre cunoaştere, explorare, inducându-i o stare de familiaritate şi căldură.  Sala de festivităţi şi cea de sport interior fac şi ele parte din peisajul nostru locativ şi funcţional.

Serviciile noastre sunt de natură complexă, deoarece grădiniţa dispune şi de un cabinet medical, unul de logopedie şi unul de psihologie şi psihoterapie.

Grădiniţa dispune de bucătărie proprie iar meniul este realizat împreună cu doamna doctor ANA MARIA IULIAN (medic specialist în nutriţie comportamentală). Pentru mai multe detalii, vă rugam să accesaţi rubrica “Ce mâncăm“.

 

Sălile de clasă

Sălile de clasă din grădiniţa noastră au fost concepute şi gândite nu numai pentru a încânta ochiul, pentru asigurarea unui aspect estetic şi vesel al decorului; impactul vizual al decorului atinge un dublu scop: pe lângă faptul că este aspectuos, prin decoraţii şi aranjare, decorul are capacitatea de a livra informaţii copilaşului şi de a-l implica într-un proces de învăţare continuu, prin simţuri, de care el însuşi nu este conştient. În cadrul sistemului  de învăţământ clasic, informaţiile sunt transmise şi explicate copilaşului aproape exclusiv de către educator, prin utilizarea fişelor, a evaluărilor şi a predării, iar acesta le primeşte din mediul extern ca atare. În schimb, sălile noastre de clasă favorizează un tip de asimilare a informaţiilor care îl implică în mod direct pe micuţ şi nu numai că asigură o atmosferă plăcută, ci îi şi  permite celui mic să descopere, să îşi explice şi să îşi însuşească noţiuni şi concepte noi într-un mod simplu, accesibil lui şi fără presiunea actului de învăţare “formală”.

Clasele

Clasele sunt decorate moderat în culori blânde şi naturale. Astfel, mediul vizual îi induce copilaşului o stare de calm, linişte, stare absolut necesară pentru ca procesul de învăţare să fie unul firesc şi relaxat. Pe de altă parte, copiii au nevoie de un mediu care să nu îi stimuleze în mod excesiv, deoarece acesta este obositor din punct de vedere mental  prin suprasolicitare vizuală şi distrage atenţia de la educator. Decorurile în culori prea tari sau prea încărcate hiperstimulează ochiul, implică o concentrare inutilă a copilului  şi îi inhibă potenţialul creativ. O clasă decorată excesiv nu serveşte interesului copiilor. Pe de altă parte, într-o clasă decorată moderat şi limpede, copilul are şanse mai mari să îşi exprime propriile idei şi să înveţe mai repede şi mai eficient.

Sălile de clasă nu sunt decorate în mod monoton şi nici fără continuitate, ci fac trecerea dintr-o poveste într-alta, deoarece fiecare din ele “găzduieşte” grupe de copii de vârste diferite. Acestea sunt concepute şi gândite de specialişti care au în vedere şi specificul de dezvoltare a fiecărei grupe de vârste în parte, după cum urmează:

  • MICĂ( între 3 şi 4 ani) – 10-12 copii
  • MIJLOCIE(între 4 şi 5 ani) – 10-15 copii
  • MARE(între 5 şi 6 ani) – 12- 17 copii

sălile creative nu arata diferit, ci se şi “simt” diferit, sunt percepute în mod diferit.

Învăţarea tematică reprezintă un concept nou în pedagogie; s-a dovedit faptul că aceasta reprezintă o metodă foarte eficientă de a integra diverse concepte din curriculă. Prin urmare, clasele tematice de care dispunem îşi propun şi îşi ating acest scop.

Spaţiul este organizat în zone izolate, care satisfac necesităţi separate ale copiilor, în funcţie de etapa de dezvoltare în care se află. Există zone distincte pentru diferite domenii de interes, subiecte şi activităţi, astfel încât copilaşul să înveţe să se concentreze şi să devină organizat.

Aflat în plină explorare, copilul mic cunoaşte mediul în mod special atingând, apucând, rotind  obiectele din jur etc. Tocmai de aceea, zona de joacă rezervată copiilor de această categorie de vârstă este dotată cu materiale de joacă ce stimulează senzorial, tactil, motric etc. Preocuparea pentru siguranţa copilului rămâne, însă, de maximă importanţă. Spaţiul este acoperit cu mochetă specială de protecţie, iar colţurile la care are acces copilaşul sunt rotunjite, pentru a preveni potenţiale accidente.

Zona de lectură, în schimb, se adresează copiilor de vârstă mai mare, ce au capacitatea şi dorinţa de a asimila şi informaţie pe suport tipărit.

Zona de explorare este dotată cu elemente ce facilitează cunoaşterea şi descoperirea mediului cognitiv  înconjurator prin prezenţa materialelor ce stimulează şi intrigă curiozitatea micuţului.

În concluzie, decorul sălilor de clasă din grădiniţa noastră este  gândit şi conceput în mod specializat pentru satisfacerea necesităţilor de dezvoltare şi învăţare ale fiecărui copil, în armonie cu etapa de dezvoltare corespunzătoare vârstei . Lumina naturală, culorile blânde şi spaţiile lejere şi aerisite conferă o atmosferă propice învăţării, şi anume una ce transmite calm şi linişte. Materialele de învăţare şi jucăriile sunt aşezate pe rafturi dispuse la nivelul copilului, astfel încât acestea să îi fie uşor accesibile, să îi dezvolte simţul de independenţă şi autonomie şi să îl încurajeze să şi le organizeze singur după utilizare, ceea ce induce simţul de responsabilitate. În acest mediu sigur şi stimulant, copilaşii găsesc bucurie în procesul de învăţare şi îl percep ca pe o stare firească.

Scroll to Top